All posts tagged “The Great Zimbabwe”

Despre categorii de jocuri – partea 7 din 7: economice

Categoria jocurilor economice sau a jocurilor de management de resurse este categoria mea preferată. Din 1826 de când a apărut jocul cu numele extrem de inspirat “Wallis’s Picturesque Round Game of the Produce and Manufactures of the Counties of England and Wales” și până în 2015, jocurile economice au evoluat ajungând la un nivel de complexitate și rafinament care poate fi caracterizat simplu în două cuvinte: îmi place.

Dar nu toate jocurile economice sunt complexe. De fapt, majoritatea rămân la un nivel de dificultate mic înspre mediu, cu limita inferioară la nivelul lui For Sale și cea superioară pe la Puerto Rico. Jocurile de complexitate ridicată sunt puține și greu de făcut bine – iar publicul care le gustă e unul de nișă.

Continue Reading

TOP 100 all time – 2015 edition

A mai trecut (aproximativ) un an plin de jocuri și joacă, e momentul să vă prezint din nou top 100 cele mai bune titluri pe care le-am jucat vreodată.

Ca de obicei, vă avertizez că nu sunt genul de jucător care ar juca orice joc măcar o dată. Dimpotrivă, sar cu bucurie peste timpul irosit în compania unui joc nou ce probabil nu va trezi în mine emoţii (tematice, cooperative, wargames), pentru a fi în compania unui joc din zona celor care au mai mari şanse să-mi placă: strategie de dificultate mare şi medie, abstracte, jocuri ce se bazează pe hand management, jocuri deştepte pentru doi.

Iată ce s-a întâmplat relevant de la clasamentul anterior:

Continue Reading

Cele mai bune jocuri din 2012 – top 10

Dacă partea inferioară a top 20 a avut o structură destul de eterogenă cu jocuri Euro, tematice şi jocuri de cărţi, nu acelaşi lucru îl pot spune şi despre jocurile din top 10. Aici lucrurile stau destul de tranşant: avem numai jocuri Euro de dificultate medie (locurile 5-10) şi mare (locurile 1-4). M-aş bucura foarte tare ca fiecare an să fie la fel de bun ca 2012, dar trebuie să fiu realist. În ce-l priveşte pe 2013 am speranţe mari pentru că am in vizor deja vreo 2 duzini de jocuri cu mult potenţial, iar marile nume de la Essen încă sunt ţinute secrete.

Pe de altă parte, aş fi tare curios să aflu ce jocuri au ajuns în top 10 al fiecăruia dintre voi, cei care mă citiţi, sunt convins că am trecut cu vederea multe jocuri interesante şi de-abia aştept să primesc recomandări argumentate solid. “Loviţi-mă” deci cu topurile voastre. Şi daţi-mi voie să vorbesc puţin despre al meu.

Continue Reading

Terra Mystica – o lume minunată în care veţi găsi… numai rase fistichii

Jocurile Euro bune cu temă fantasy le poţi număra cu uşurinţă pe degetele de la o mână şi-ţi mai rămâne un deget pentru ce vrei tu: Dungeon Lords, Dungeon Petz, Luna, Khronos. Iar pe degetele de la cealaltă mână le poţi număra pe cele bunicele, tot cu unul rămas de rezervă: Lords of Waterdeep, Belfort, OddVille, Blue Moon City. Mare bucurie trebuie să fie în sufletele jucătorilor obsedaţi de cubuleţe când reuşesc să pună mâna pe câte un joc bun a cărui temă nu se leagă de Europa medievală, vreo locaţie exotică în care nu prea ai şanse să ajungi sau vreun mediu propice afacerilor.

Jens Drögemüller a mai lucrat la Scepter of Zavandor, un alt Euro cu temă fantasy ce nu s-a ridicat însă la nivelul aşteptărilor mele, iar Helge Ostertag a semnat împreună cu fratele Anselm coperta lui Kaivai. Împreună şi sub tutela lui Uwe Rosenberg, cei doi au reuşit performanţa de a crea cel mai bun joc Euro al lui 2012 – atât poziţia actuală în top BGG cât şi opinia personală afirmă acelaşi lucru. Haideţi să vedem care îi sunt atuurile şi prin ce e mai bun decât alte jocuri aproape la fel de bune.

Continue Reading

The Great Zimbabwe – diamonds are a monument builder’s best friend

Jocul de faţă este cea mai nouă creaţie a olandezilor de la Splotter Spellen (Jeroen Doumen şi Joris Wiersinga), compania ce produce din 1999 jocuri ce se comercializează la preţuri pe gustul unui segment destul de mic de jucători – în medie, 75 EUR bucata. Nu am clipit când am cumpărat Antiquity, nu mi s-a strâns sufletul când am plătit pentru Indonesia, nu m-a reţinut cu nimic apariţia lui Great Zimbabwe şi nu am de gând să stau liniştit când ediţia a patra a lui Roads & Boats se va retipări anul acesta. Concluzia putem să o tragem deja, pentru că am vrut de la bun început să îndepărtez orice urmă de îndoială şi să lămuresc cum stau lucrurile: avem de-a face cu unul din cele mai bune jocuri Euro publicate în 2012, încă o apariţie Splotter Spellen care face toţi banii.

Puternic influenţat de Antiquity, The Great Zimbabwe reuşeşte să se impună cu o personalitate proprie, grafică extrem de evocatoare şi tematică, un gameplay relativ scurt şi plin de tensiune şi decizii critice. Jucătorii se vor confrunta în savana africană şi vor construi monumente cu ajutorul meseriaşilor, a specialiştilor şi a zeilor. Resursele sunt puţine, moneda de schimb e greu de obţinut, logistica transportului e complicată… dar hai să vedem în detaliu ce e atât de special la acest joc.

Continue Reading