All posts tagged “The Manhattan Project”

Despre categorii de jocuri – partea 7 din 7: economice

Categoria jocurilor economice sau a jocurilor de management de resurse este categoria mea preferată. Din 1826 de când a apărut jocul cu numele extrem de inspirat “Wallis’s Picturesque Round Game of the Produce and Manufactures of the Counties of England and Wales” și până în 2015, jocurile economice au evoluat ajungând la un nivel de complexitate și rafinament care poate fi caracterizat simplu în două cuvinte: îmi place.

Dar nu toate jocurile economice sunt complexe. De fapt, majoritatea rămân la un nivel de dificultate mic înspre mediu, cu limita inferioară la nivelul lui For Sale și cea superioară pe la Puerto Rico. Jocurile de complexitate ridicată sunt puține și greu de făcut bine – iar publicul care le gustă e unul de nișă.

Continue Reading

TOP 100 all time – 2015 edition

A mai trecut (aproximativ) un an plin de jocuri și joacă, e momentul să vă prezint din nou top 100 cele mai bune titluri pe care le-am jucat vreodată.

Ca de obicei, vă avertizez că nu sunt genul de jucător care ar juca orice joc măcar o dată. Dimpotrivă, sar cu bucurie peste timpul irosit în compania unui joc nou ce probabil nu va trezi în mine emoţii (tematice, cooperative, wargames), pentru a fi în compania unui joc din zona celor care au mai mari şanse să-mi placă: strategie de dificultate mare şi medie, abstracte, jocuri ce se bazează pe hand management, jocuri deştepte pentru doi.

Iată ce s-a întâmplat relevant de la clasamentul anterior:

Continue Reading

Cele mai bune jocuri din 2012 – top 10

Dacă partea inferioară a top 20 a avut o structură destul de eterogenă cu jocuri Euro, tematice şi jocuri de cărţi, nu acelaşi lucru îl pot spune şi despre jocurile din top 10. Aici lucrurile stau destul de tranşant: avem numai jocuri Euro de dificultate medie (locurile 5-10) şi mare (locurile 1-4). M-aş bucura foarte tare ca fiecare an să fie la fel de bun ca 2012, dar trebuie să fiu realist. În ce-l priveşte pe 2013 am speranţe mari pentru că am in vizor deja vreo 2 duzini de jocuri cu mult potenţial, iar marile nume de la Essen încă sunt ţinute secrete.

Pe de altă parte, aş fi tare curios să aflu ce jocuri au ajuns în top 10 al fiecăruia dintre voi, cei care mă citiţi, sunt convins că am trecut cu vederea multe jocuri interesante şi de-abia aştept să primesc recomandări argumentate solid. “Loviţi-mă” deci cu topurile voastre. Şi daţi-mi voie să vorbesc puţin despre al meu.

Continue Reading

Evoluţii, revoluţii şi involuţii în worker placement

DI: Salutare Tavi, bine te-am găsit din nou la o discuţie despre hobby-ul nostru cel de toate zilele (wishful thinking, ştiu, că doar nu se întâmplă în fiecare zi să ne jucăm…). De această dată vom încerca să întoarcem pe diverse feţe mecanica worker placement aşa cum am perceput-o din jocurile încercate, dar mai ales aşa cum reiese ea dintr-o privire de ansamblu care ia în calcul şi anul de apariţie al jocului. Cum spune şi titlul, aş vrea să vorbim puţin despre acele jocuri pe care le-am perceput drept revoluţionare pentru această mecanică, apoi acele jocuri care au îmbunătăţit-o şi au dus-o mai departe adăugând consistenţă şi variaţie. La final aş vrea să amintim şi jocurile care nu simţim să fi adus ceva nou sau de valoare în peisaj.

O să încep cu o scurtă peroraţie despre unele aspecte istorice: părerea majorităţii oamenilor e că această mecanică a apărut odată cu Caylus în 2005. Consideraţii ulterioare au luat în calcul şi jocuri mai vechi precum Antiquity şi Neuland (2004), Keythedral (2002), Way Out West (2000), Bus (1999), Keydom (1998) sau chiar Merlin (1993). Am jucat Keythedral şi Antiquity (şi am citit regulamentul de la Neuland) şi pot spune 2 lucruri: pe de o parte, sunt de acord că există jocuri bazate pe worker placement mai vechi decât Caylus – Antiquity cu siguranţă e, celelalte 2 nu prea; pe de altă parte, e destul de dificil să tragi o linie tranşantă chiar şi în 2013 şi să spui ce presupune exact şi complet mecanica. Căci între un simplu action selection şi un worker placement nu e mare diferenţă, la fel cum nu tot timpul un meeple de lemn e neapărat un worker – acel meeple poate fi pur şi simplu un marker ce e uşor de înlocuit cu orice alt marker de formă non-antropomorfă. De aceea, ca să evităm filosofii inutile şi dezbateri nesfârşite, aş zice să ne raportăm la ce e actualmente considerat pe BGG drept worker placement. O să amintesc însă în trecere unele jocuri pe care nu le-aş include neapărat în acest grup: TrajanVinhosLe HavreRise of Empires şi toate jocurile ce au zaruri – TroyesAlien FrontiersBora Bora şi mai noul Euphoria: Build a Better Dystopia. Cât de mult eşti de acord cu mine până aici?

Continue Reading

2 ani şi 1000 partide mai târziu – statistici, concluzii, observaţii

Parcă mai ieri intram cu reticenţă în librăria Humanitas şi achiziţionam un Coloniştii din Catan. Nu ştiam despre boardgames decât din auzite că sunt multe la număr, relativ diverse ca tematică şi unele dintre ele foarte populare. Experienţa mea se limita la sesiunile de Canasta jucate cu câţiva ani în urmă într-un grup de prieteni, partidele de table (Backgammon) de pe coridoarele căminului din timpul facultăţii sau cele 2-3 încercări eşuate de a termina un Europolis. Bineînţeles că avusesem parte în copilărie de Piticot, Păcălici, Nu te supăra, frate!, Şeptic şi alte minunăţii din acelaşi spectru. Dar călătoria iniţiatică a început în acea zi de noiembrie 2010 când am luat Catan sub braţ şi am plecat înspre colegii de serviciu care erau pregătiţi să mă “şcolească”.

Nu pot zice că mi-a plăcut jocul, deşi am câştigat prima partidă. Dar intuiţia (şi colega Alina) mi-a spus că sunt şanse să găsesc alte jocuri pe placul meu şi că boardgames e un hobby ce merită explorat o perioadă. Timpul avea să-mi confirme aşteptările. Au urmat până la sfârşitul lui 2010 Ticket to Ride, Lost Cities şi Cleopatra and the Society of Architects. Iar la începutul lui 2011, după ce am jucat Carcassonne fără să fiu impresionat, am pus mâna pe Tigris & Euphrates. Primele partide mi-au cauzat dureri de cap, dar şi satisfacţii deosebite. Multitudinea de posibilităţi şi strategii, calculele şi scenariile infinite ce se desfăşurau în mintea mea, toate îmi spuneau că găsisem în sfârşit ceva pe gustul meu.

Drumul a continuat apoi într-un crescendo continuu, astfel că până la finalul lui 2011 am reuşit să joc 116 jocuri diferite în peste 400 de partide. Anul 2012 a fost şi mai aprig, cu mult mai multe realizări pe plan ludic, multe definitivări de preferinţe în materie de mecanici şi genuri, dar şi multe analize, observaţii şi concluzii. Lucrurile încă nu sunt săpate în piatră şi evoluţia continuă, dar hai să vedem ce avem până acum.

Continue Reading