All posts tagged “Tikal”

Despre inserts și organizers – de la carton și plastic la lemn

Dau jos folia de pe cutie, admir ilustrația frontală și scot repede capacul. Petrec câteva secunde inhalând mirosul de cerneală proaspătă și zâmbesc.

Scot punchboards, fac punch pieselor de carton, sortez piesele jucătorilor în pungi separate pe culori. Pun sleeves pe cărți, citesc manualul, admir piesele din lemn.

Apoi strâng de pe jos folia de plastic, ce a mai rămas din punchboards și, cu strângere de inimă, arunc și insert-ul la gunoi.

Sună familiar?

De ce trebuie să fie așa?! De ce din 10 jocuri desfăcute, 7 nu au un insert ce poate fi folosit? De ce nu pot publisher-ii să se gândească câteva minute înainte de a arunca în cutie o bucată complet inutilă de carton sau plastic?

Haideți să analizăm în detaliu această piesă ignorată de mulți, hulită de unii și venerată în prea puține cazuri. Orice sentimente am avea, e poate componenta unui joc pe care o trecem cel mai ușor cu vederea. Dar nu ar trebui să fie așa.

 

Continue Reading

2.0: the new old games

Am început să mă delectez cu jocurile moderne în 2010. Ca orice om “de rând”, am început simplu, primele jocuri au fost Catan, Carcassonne și Ticket to Ride. Consideram pe atunci că lumea jocurilor e vastă și greu de înțeles, cu multe variațiuni pe aceeași temă, versiuni diverse ale jocurilor și ediții încâlcite. În ultimii 6 ani lucrurile s-au complicat tot mai mult și cred că e din ce în ce mai greu pentru jucătorii noi să înțeleagă și să se familiarizeze cu ce oferă piața.

Alături de jocurile noi și originale apar destul de multe jocuri din categoria pe care am numit-o “2.0”. Versiuni noi, retipăriri, reimplementări. Uneori de la același publisher, alteori nu. Uneori cu schimbări majore, alteori foarte mici sau chiar deloc. Cred că se pot distinge 6 categorii distincte, fiecare cu specificul ei, unele dintre ele cu ramificații în celelalte. Haideți să le analizăm pe rând și să vedem dacă putem să dăm sens acestui amalgam încâlcit. Iar apoi tragem și niște concluzii.

Continue Reading

The Palaces of Carrara – un clasic modern

Michael Kiesling şi Wolfgang Kramer fac jocuri împreună (dar şi separat) de peste 20 de ani. Cu siguranţă nu vă sunt străine titluri precum Tikal, Mexica, Java, Torres, Asara sau poate chiar Pueblo, Cavum, Australia, Bison sau Artus. Cei doi au jonglat multă vreme cu action point allowance system şi au dat mari bătăi de cap cu accente de analysis paralysis temerarilor care au pus jocurile lor pe masă. Nu există nici urmă de îndoială că cei doi fac jocuri excelente, multele premii şi nominalizări obţinute de-a lungul timpului – ca să nu mai vorbim de poziţiile ocupate în top BGG – o dovedesc cu prisosinţă. Multe dintre ele le-am putea chiar încadra la categoria “clasice”.

Cei doi au fost de-a lungul timpului atât mari inovatori de mecanici, cât şi adepţii refolosirii şi rafinării elementelor cunoscute şi dovedite de succes, iar pe partea tematică s-au folosit de cele mai variate idei şi locaţii – chiar dacă de multe ori doar la suprafaţă. Mi-e foarte clar că mulţi dintre noi vor strâmba din nas când vor auzi că Palaces of Carrara este vorba despre construcţia de oraşe în Italia medievală. Perioada asta a fost atât de folosită de-a lungul timpului că orice designer cu scaun la cap se va gândi de două ori înainte să o folosească. Tom Vasel poate chiar ar avea impulsul de a arunca cutia pe geam sau la gunoi, dar ar face o mare greşeală. Căci jocul este bun şi merită atenţia jucătorului modern de boardgames care nu mai poate fi surprins de tematici şi mecanici prăfuite cu una, cu două.

Continue Reading

“Gantere” de 3

După ce am discutat despre jocurile uşurele şi care nu ar trebui să pună probleme nimănui, e timpul să ridicăm puţin miza şi să punem muşchiul cerebral la treabă. Mi-am dat seama în timp că jocurile medii ca dificultate au cele mai mici şanse să-mi fie pe plac. Prefer întotdeauna să joc fie un joc mai complex şi care să-mi ofere satisfacţii pe măsura efortului depus de neuronii siliţi să descâlcească îmbârligăciunile unor mecanisme complicate, fie un joc simplu, amuzant, scurt, care să mă binedispună sau să să-mi relaxeze latura ludică.

Jocurile medii îmi par astfel ca un compromis, nu ca un nivel intermediar. Cele câteva care mi-au atras atenţia trebuie să fie deci deosebite şi pline de acel “je ne sais quoi” ce m-a determinat să le dau o notă mare şi să-mi doresc să le mai întâlnesc la masă. Acest segment de dificultate cu valori între 2.8 şi 3.3 are câteva “bijuterii” pe care mă bucur că am avut şansa să le încerc.

Continue Reading

Kiesling & Kramer – Tikal & Torres

Acum că lucrurile s-au mai liniştit după marea vânzoleală de la Essen şi cele câteva sute de jocuri lansate vor începe să fie puse pe mese de tot mai mulţi jucători, eu cred că e timpul să ne întoarcem puţin înapoi la rădăcini, back to basics. Sigur că noile jocuri sunt frumoase şi colorate şi pline de mecanici noi şi interesante, dar ele îşi datorează în mare măsură existenţa “bătrânilor” sau “veteranilor”. Sigur că în perioada următoare am de gând să vorbesc despre multe jocuri bune lansate la Essen, dar între timp haideţi să ne îndreptăm atenţia asupra lui Tikal şi Torres.

Poate ar fi fost o alegere mai firească să compar Tikal cu Tikal II, dar nu am avut şansa să-l joc pe cel din urmă şi nici nu cred că vreau să o fac prea curând. Părerile jucătorilor par să coincidă atunci cand spun că sequel-ul e mai slab şi mai light decât originalul, aşa că aş prefera să îmi pierd vremea cu lucruri mai bune.

O altă alegere firească ar fi fost să compar Tikal cu celelalte două membre ale Mask Trilogy, Java (2000) şi Mexica (2002). Dar am avut șansa să joc Java și nu am fost impresionat, iar instinctele îmi spun că nici Mexica nu mă va fascina. Așa că voi pune față în față două jocuri bune, ale căror calități au trecut cu brio testul timpului și sunt încă savurate de mii de oameni:

Continue Reading