All posts tagged “Transatlantic”

Top 12 jocuri publicate în 2017 plus alte bunătăți și recomandări

La numai 5 luni după Essen, mă pot declara mulțumit. Am jucat tot ce mi-am dorit dintre noile apariții, iar unele chiar am reușit să le aprofundez. Am testat abstracte, jocuri de cărți, heavy Euros și titluri create de designers celebri. Am păstrat în colecție peste 20 jocuri, ceea ce este cam neobișnuit, dar mă aștept ca trecerea timpului, creșterea numărului de partide și apariția noutăților să mă determine să renunț la unele din ele. Așa cum s-a întâmplat și în anii trecuți.

Unele jocuri nu am apucat să le încerc, dar nici nu consider că mi-ar schimba în mod dramatic preferatele momentului. Poate în viitorul apropiat voi reuși să mă delectez cu Otys, Nusfjord sau Calimala, dar nu ard de nerăbdare. Raftul e plin de titluri bune!

Am ales să structurez prezentarea jocurilor în 3 grupe:

  • Favoritele momentului, the hotness, jocurile pe care de-abia aștept să le explorez;
  • Jocurile bune pe care le-aș juca doar în anumite momente sau circumstanțe (număr de jucători, timp disponibil, mood);
  • Jocurile pe care am decis să nu le păstrez sau să nu le cumpăr după ce le-am încercat.

Pe ansamblu, consider că anul 2017 a fost unul foarte bun pentru amatorii de jocuri de strategie. Nu numai că au apărut jocuri originale extrem de interesante și foarte bine făcute, dar multe din succesele anilor anteriori au fost reimplementate. S-au folosit idei originale și teme deosebite, s-a văzut maturitate în procesul de design și simbolistică, nu s-au făcut prea multe compromisuri sau decizii neinspirate. Despre întregul an am vorbit în detaliu într-un alt articol, să nu mai pierdem deci vremea și să vedem the best of 2017!

Continue Reading

Tendințe în boardgame design și analiza industriei în 2017

Din 2010 încoace fiecare an promite să fie cel puțin la fel de bun, la fel de variat și la fel de intens precum cel anterior. Fiecare ciclu de 12 luni aduce cu sine jocuri mai interesante, mai inovatoare și mai ușor de pus pe masă decât în ciclul precedent. Iconografia e tot mai accesibilă, regulile sunt ancorate în context tematic, calitatea pieselor e tot mai bună. E clar, designer-ii sunt tot mai legați de feedback-ul primit de la jucători și publisher-ii mari nu mai pot ignora aspecte precum accesibilitatea (de exemplu, pentru jucătorii color blind), ușurința învățării sau customer support.

Dar odată cu miile de jocuri ce ne invadează existența, în mintea mea se nasc întrebări.

Este volumul vânzărilor o măsură a succesului sau ușurința cu care se poate publica un joc e cauza inflației de titluri noi?

Sunt jocurile noi într-adevăr mai bune? Avem șanse să mai vedem apariții de calibrul lui Caylus, Brass ori Agricola? Sau de la un moment dat încolo inovația e doar de suprafață?

Va reuși piața să susțină acest ritm de creștere o perioadă mai lungă?

Nu am de gând să găsesc un răspuns acestor întrebări. Nici nu cred că există unul tranșant sau ușor de dibuit. Dar sunt pregătit să vorbesc despre 2017 în ansamblu, cu bune și rele.

Am identificat 7 capitole ce merită să fie detaliate și care surprind evoluția jocurilor și a pieței într-un mod accesibil și coherent, sper. Iar acolo unde s-a putut, am inclus și links pentru comandă. Să-i dăm drumul.

Continue Reading

Despre jocurile pe care le cumpăr de la Essen 2017, ce mai am pe radar, expansiuni și alte bunătăți

De 7 ani încoace, perioada octombrie-decembrie este pentru mine foarte intensă și plină de anticipație și momente delicioase. De ce? Pentru că în octombrie are loc târgul de jocuri de la Essen unde se lansează peste 1.000 jocuri noi, iar în lunile imediat următoare urmează primele partide, primele impresii, primele strigăte de WOW și primele dezamăgiri.

Pregătirile încep devreme pentru cei care vor să fie la zi cu tot ce e nou și cu potențial – eu, de exemplu, lucrez deja la lista cu jocuri interesante pentru 2018, deci munca de sortare și filtrare pentru Essen 2017 durează de un an. Și acum e gata, pot să vă prezint pe scurt ce mi-a stârnit curiozitatea și poate va intra și pe radarul vostru.

Detaliile pentru fiecare joc vor include câteva cuvinte pentru capitolul PROS (lucruri care mi-au trezit interesul sau care m-au făcut să arunc cu banii înainte să am jocul în mână) și câteva rețineri pe care le am la capitolul ÎNSĂ – pentru că nimic nu e perfect până nu e testat, jucat și re-jucat.

Mai rămâne să adaug că toate aspectele puse la PROS și ÎNSĂ sunt extrem de subiective, ce îmi place mie e posibil să nu placă și altora, ce nu mă atrage la un joc e posibil să fie încântare pentru alți oameni. Acum că disclaimer-ul a fost făcut, să trecem la treabă.

Continue Reading