All posts tagged “worker placement”

Signorie – dice drafting for the pros

Mulți dintre noi avem impresia că în ultimii ani jocurile bazate pe dice placement au explodat. E vorba despre acele jocuri în care acțiunile jucătorilor sunt alese pe baza unui zar în loc să fie selectate dintr-un grup de acțiuni “fixe”. E adevărat, mecanicile bazate pe zaruri s-au diversificat în ultimii 3 ani și suficiente jocuri au fost publicate, dar nu se poate vorbi nici pe departe de o explozie sau de aceeași popularitate pe care a cunoscut-o worker placement, de exemplu, în perioada 2010-2014.

Mai întâi trebuie să clarificăm niște nuanțe. Există 3 tipuri de astfel de jocuri:

  1. Jocurile cu re-roll gen yahtzee – jucătorii au un grup de zaruri la care pot face re-roll de mai multe ori atâta timp cât după fiecare rostogolire cel puțin un zar e pus deoparte. Zarurile sunt folosite apoi individual sau în grup pentru unul sau mai multe lucruri. Exemple: Roll Through the Ages (2008), Elder Sign (2011), CV (2013), Favor of the Pharaoh (2015), Tiny Epic Galaxies (2015), Artifacts Inc (2015).
  2. Jocurile cu pool personal în care fiecare jucător are zarurile lui și ceilalți nu le pot influența numărul sau valoarea. Zarurile se rostogolesc la începutul rundei și sunt folosite apoi individual sau în grup pentru unul sau mai multe lucruri. Exemple: Kingsburg (2007), Shanghaien (2008), Roma/Arena (2005-2009), Claustrophobia (2009), Alien Frontiers (2010), The Castles of Burgundy (2011), Bora Bora (2013), Euphoria: Build a Better Dystopia (2013), Roll for the Galaxy (2014), The Voyages of Marco Polo (2015), Discoveries (2015), Thrash ‘n’ Roll (2015).
  3. Jocurile cu dice drafting în care jucătorii aleg dintr-un pool comun zaruri pe care le folosesc individual sau în grup pentru unul sau mai multe lucruri. Exemple: Yspahan (2006), Seasons (2012), Madeira (2013), La Granja (2014), El Gaucho (2014), Panamax (2014), Grand Austria Hotel (2015), My Village (2015).

Fiecare grup de jocuri are farmecul lui și deciziile luate pe baza zarurilor vor fi diferite. Jocurile cu re-roll tind să aibă dificultate mai mică, iar jocurile din celelalte două grupuri se întind pe tot spectrul de dificultate – depinde numai de imaginația designer-ului cum va implementa sistemul de acțiuni bazate pe zaruri și cum va mitiga (sau nu) luck of the roll.

Un nou venit în cel de-al treilea grup este Signorie, un titlu la care m-am uitat cu scepticism o bună bucată de vreme pentru că era jocul anunțat de What’s Your Game cu întârziere pentru Essen, alături de Nippon. Andrea Chiarvesio are experiența zarului din Kingsburg și cea a unui design complex din Hyperborea. Pierluca Zizzi a colaborat la Hyperborea și s-a mai ocupat și de Asgard, Al Rashid și Simurgh. Deci premise pentru un joc măcar decent există. Haideți să vedem cât de bun e de fapt Signorie.

Continue Reading

Kanban vs. The Gallerist – pentru că vrei să-ți fie greu și dificil

Jocurile Euro de dificultate mare (3.6 sau mai mult pe scara BGG*) formează nișa care mă atrage cel mai mult. Din nefericire, există doar vreo 90 astfel de jocuri din care am jucat vreo 50 – iar restul nu prea mă atrag. Din cele nejucate,  două treimi sunt în afara lui top 1000 BGG, deci șanse mici să găsesc vreun joc bun pe-acolo. Restul au teme ce nu-mi spun mare lucru (vezi 18xx) sau ce am citit despre ele nu-mi trezește absolut nicio poftă de a le încerca. Deci sunt și mofturos, iar asta nu mă ajută cu nimic. Dar veștile proaste nu se opresc aici.

Din cele 50 jucate, vreo 9-10 nu au fost pe gustul meu, amintesc în trecere Dominant Species, Sid Meier’s Civilization, Struggle of Empires, Archipelago și Aquasphere. Alte 12 sunt jocuri bunicele, dar pe care nu le-aș juca în fiecare zi: Le Havre, Ora et Labora, Age of Steam, Antiquity, Stronghold, Reef Encounter, Ground Floor, Wealth of Nations, Florenza, Arkwright, The Lord of the Ice Garden, Confucius. Rămân astfel vreo 30 jocuri într-adevăr bune, majoritatea făcându-mi parte din colecție.

E normal deci ca atunci când un astfel de joc apare pe piață să am urechile ciulite și un șervețel în mână cu care să-mi șterg balele. Cu atât mai mare e anticipația când autorul e unul care nu m-a dezamăgit cu nimic până acum. Vinhos e minunat (iar ediția din 2016 va fi și mai bună!), CO2 e bun, Kanban e mirific. Haideți să vedem dacă Gallerist se ridică la înălțimea așteptărilor și cum se compară cu Kanban, putându-se trage multe paralele între cele două titluri.

Continue Reading

Euphoria – standarde ridicate într-un Euro cu pretenţii

Epoca jocurilor de strategie bazate pe zaruri a căror utilizare e versatilă a început prin 2005 cu jocul Roma creat de Stefan Feld. Sau, cel puţin, aşa îmi place mie să cred – astfel că accept argumente contra bazate pe fapte “istorice”. A urmat apoi Yspahan în 2006 şi Kingsburg în 2007. Stefan Feld a venit cu o altă abordare în 2009 cu Macao, iar în 2010 au apărut Alien Frontiers şi Troyes. Apoi Stefan Feld a regândit din nou zarurile şi a creat The Castles of Burgundy în 2011, respectiv Bora Bora în 2013. Tot în 2013 au mai văzut lumina tiparului Madeira şi Euphoria.

Ce au în comun toate aceste jocuri? Păi faptul că jucătorul rostogoleşte la un moment dat nişte zaruri şi apoi decide ordinea în care le foloseşte pentru a selecta anumite acţiuni sau găseşte combinaţiile cele mai fericite în contextul respectiv. Ce le diferenţiază pe fiecare în parte? Ei bine, asta e o discuţie foarte lungă pe care nu am de gând să o dezvolt aici, dar voi discuta despre elementele originale din Euphoria şi voi încerca să le compar cu celelate strategic rollers, cum am botezat grupul de jocuri ce se folosesc de zaruri în moduri care de care mai ingenioase.

Continue Reading

Russian Railroads – worker placement is almost dead

Dacă v-aţi săturat de worker placement, vă înţeleg. Dacă v-aţi săturat de jocuri Euro ce favorizează mecanicile în dauna aspectului tematic, vă înţeleg de asemenea. De-a lungul timpului au apărut zeci de jocuri cu plasare de muncitori ce au sacrificat fără scrupule aspectul tematic doar pentru a face loc unui dichis ce “dădea bine” în contextul respectiv.

În 2013 au apărut vreo 40 worker placement (şi alte 50 “zac” în baza de date BGG cu prea puţine voturi pentru a fi băgate în seamă) şi prea puţine dintre ele au reuşit să se facă remarcate prin ceva nou şi interesant. Caverna a reinventat Agricola, Bora Bora a dus zarurile în zone exotice, Euphoria le-a aruncat într-un viitor distopic, iar Madeira a dat un nou sens termenului “joc complex”. Şi cam atât. Lewis & Clark nu mi s-a părut suficient de divers, Spyrium nu l-a reafirmat pe William Attia, Legacy e dezechilibrat şi oarecum plictisitor, Yunnan nu m-a convins că ceaiul merită atenţia mea. Mai am oarecare speranţe de la Bruxelles 1893, dar nu foarte mari.

Russian Railroads face la rândul lui câteva sacrificii tematice şi are o rejucabilitate destul de redusă, dar există şi multe părţi bune despre care merită să vorbim.

Continue Reading

Bora Bora – tatua-mi-aş zarurile cu analysis paralysis

Ca să apreciezi munca lui Stefan Feld nu trebuie neapărat să-i joci toate creaţiile. Dar pentru a-i sesiza evoluţia poate e nevoie s-o faci. Similar, nu e musai să joci Castles of Burgundy şi Trajan ca să dezvolţi admiraţie pentru Bora Bora, dar pentru un review e neapărată nevoie să te adânceşti în toate cele 3 jocuri.

Unii spun că Feld nu mai inovează de ceva vreme (2009) şi tot ce produce e un remix a ceea ce a creat de-a lungul vremii fără să vină cu nimic nou. Alţii sunt convinşi că geniul său e nestăvilit şi fiecare joc nou e o manifestare diferită a infinitei sale capacităţi creatoare. În fine, alţii văd elemente noi în multe din jocurile domniei-sale, dar sunt şi nemulţumiţi de altele sau nu găsesc nimic nou şi interesant în ele. Din această ultimă categorie fac şi eu parte şi consider că Stefan e designer bun, care mai are multe lucruri de spus, dar care uneori mai dă şi cu băţul în baltă. Dar nu e cazul la Bora Bora.

Continue Reading