Taluva – vulcanul abstract e din nou disponibil

Unele jocuri ajung să fie foarte căutate (şi scumpe) doar pentru că status-ul lor a devenit la un moment dat out of print. Cei care nu au reuşit până în acel moment să obţină o copie se văd deodată în imposibilitatea achiziţionării ei, cei care au avut norocul sau inspiraţia să cumpere una la momentul potrivit ţin de ea şi cu dinţii. Preţul unei copii second hand creşte odată cu trecerea timpului şi odată cu conştientizarea realităţii: jocul nu se va mai tipări vreodată (sau nu în viitorul apropiat). Inclusiv gameplay-ului încep să i se atribuie caracteristici inexistente, jocurile mediocre devenind dintr-o dată bune – iar jocurile bune ajung să fie considerate foarte bune.

Taluva s-a aflat în aceeaşi situaţie din momentul în care primele ediţii din 2006 (germană, engleză, franceză) s-au epuizat şi disponibilitatea a început să fie o problemă. Din fericire, publisher-ul francez Ferti a decis să retipărească jocul în 2012 şi astfel căutarea şi aşteptarea celor care îşi doreau un exemplar a luat sfârşit. Nu se poate spune că Taluva a apărut iniţial într-un tiraj mic sau notorietatea lui a fost de mică amploare, cele 4.000 ratings de pe BGG confirmă cu prisosinţă că nu aşa stau lucrurile. Însă, ca oricărui joc dorit şi căutat, i-au fost atribuite diverse calităţi flatante. Hai să vedem cum stau lucrurile din perspectiva mea.

Probabil imaginea de mai sus nu vă este foarte familiară, aşa că mă grăbesc să o pun pe cea a ediţiei din 2006 până nu vă pierd interesul:

Taluva este cel mai cunoscut joc al lui Marcel-André Casasola Merkle, un designer german (n-aţi fi zis după nume, aşa-i?) ce a mai creat Meuterer (2000), Attika (2003), Pyramid (2008) sau Santa Cruz (2012). Nu pot spune că mă dau în vânt după creaţiile domniei sale, cele 2 sesiuni de Attika nu m-au convins, iar articolele despre Santa Cruz sau Meuterer nici atât. Taluva are însă ceva special, fiind un joc de strategie abstractă cu o temă interesantă şi bine implementată peste componente ce arată foarte frumos atunci când jocul e în desfăşurare.

Jucătorii sunt constructori de aşezări rurale într-un peisaj în continuă schimbare. Pare-se că locaţia a fost aleasă astfel încât să fie aproape de un vulcan ce erupe în fiecare tură în cele mai imprevizibile (dar atent alese de jucători pe considerente strategice) locaţii, dar timpul între erupţii e suficient de mare astfel încât aşezările omeneşti să poată lua fiinţă, uneori chiar mai mult decât sub forma unor simple colibe.

Fiecare jucător începe cu un set de clădiri (20 colibe, 3 temple şi 2 turnuri) şi încearcă în fiecare tură să extindă eficient peisajul vulcanic plasând o piesă extrasă aleator, iar apoi se străduieşte să construiască aşezările în culoarea proprie. Bineînţeles că există reguli stricte legate de felul în care pot fi plasate piesele (erupţia vulcanului trebuie menţinută activă sau poate fi extinsă, colibele pot fi distruse de lavă dar templele şi turnurile nu, etc), cât şi reguli sau limitări referitoare la clădiri (aşezările se pot extinde atât pe verticală cât şi orizontală, templele nu se pot construi decât în aşezări cât de cât populate, turnurile numai pe piese situate la nivelul 3 de înălţime, etc). Iar toate acestea vor pune piedici în calea strategiei jucătorilor, dar îi va pune şi în postura de a analiza de 3 ori o mutare înainte de a o executa, aşa cum îi şade bine unui abstract ce se respectă.

Taluva nu este un joc complex – explicarea regulilor nu durează mai mult de 10 minute – şi nici unul profund strategic, dar oferă suficiente satisfacţii în cele 20-30 minute cât durează în mod normal o partidă. Jocul se termină de obicei atunci când unul din jucători a reuşit să-şi amplaseze în totalitate 2 din cele 3 tipuri de clădiri. Deşi colibele sunt multe la număr, ele pot fi plasate în cantitate mare într-o singură tură – uneori chiar 5-6. Iar templele şi turnurile or fi puţine, dar cerinţele legate de plasarea lor sunt de multe ori greu de realizat – sau ceilalţi jucători vor binevoi să intervină atunci când observă că unul dintre ei are posibilitatea de a construi. Căci jocul stimulează atât căutarea de strategii benefice pentru tine, cât şi abordarea de tactici ce sabotează adversarii sau le reduc opţiunile.

Din câte am observat, jocul e la fel de plăcut în 2, 3 sau 4 jucători, iar provocările sunt de fiecare dată altele. Există o mică doză de noroc în piesele de relief ce se extrag aleator, dar posibilităţile sunt de obicei multe la număr şi toate elementele la vedere, astfel că bruma de noroc nu va avea niciodată o influenţă decisivă.

Piesele de lemn sunt frumos conturate, cele de carton sunt groase şi ilustrate sugestiv, insert-ul din cutie e foarte funcţional, micile player aids incluse sunt foarte binevenite.

Îşi merită deci jocul renumele şi faima? Aş zice că da, parţial. Arată frumos când e întins pe masă, se explică repede şi are gameplay antrenant. Preţul noii ediţii nu e foarte mare (oricum mai mic decât sumele ce se pretindeau prin diverse licitaţii pentru ediţia veche) şi rejucabilitatea ridicată va justifica în timp banii cheltuiţi. E plăcut în egală măsură de ambele sexe şi de un spectru larg de vârste.

Dar nu e un joc excelent, adică genul despre care să mă apuc să scriu în jurnal “de multă vreme nu mai mai jucat aşa ceva…”. Asta nu-i strică cu nimic din farmec şi de aceea nu mă feresc să-i dau nota 8.

Iar Regina şi Nebunul va cutreiera munţi, jungle şi câmpii ca să vi-l aducă pe masă.

Sursă foto: incendiarul BoardGameGeek şi arhiva personală

Mai citește și:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.