The Great Zimbabwe – diamonds are a monument builder’s best friend

Jocul de faţă este cea mai nouă creaţie a olandezilor de la Splotter Spellen (Jeroen Doumen şi Joris Wiersinga), compania ce produce din 1999 jocuri ce se comercializează la preţuri pe gustul unui segment destul de mic de jucători – în medie, 75 EUR bucata. Nu am clipit când am cumpărat Antiquity, nu mi s-a strâns sufletul când am plătit pentru Indonesia, nu m-a reţinut cu nimic apariţia lui Great Zimbabwe şi nu am de gând să stau liniştit când ediţia a patra a lui Roads & Boats se va retipări anul acesta. Concluzia putem să o tragem deja, pentru că am vrut de la bun început să îndepărtez orice urmă de îndoială şi să lămuresc cum stau lucrurile: avem de-a face cu unul din cele mai bune jocuri Euro publicate în 2012, încă o apariţie Splotter Spellen care face toţi banii.

Puternic influenţat de Antiquity, The Great Zimbabwe reuşeşte să se impună cu o personalitate proprie, grafică extrem de evocatoare şi tematică, un gameplay relativ scurt şi plin de tensiune şi decizii critice. Jucătorii se vor confrunta în savana africană şi vor construi monumente cu ajutorul meseriaşilor, a specialiştilor şi a zeilor. Resursele sunt puţine, moneda de schimb e greu de obţinut, logistica transportului e complicată… dar hai să vedem în detaliu ce e atât de special la acest joc.

Acţiunile jucătorilor se desfăşoară pe o planşă modulară de dimensiuni variabile şi foarte diferită de la un joc la altul. Cele 4 resurse (lemn, lut, fildeş şi diamant) sunt împrăştiate pe toată suprafaţa de joc şi va fi nevoie de recrutarea meseriaşilor pentru a transforma aceste resurse în obiecte ceremoniale – iar acestea vor fi folosite drept plată pentru ridicarea monumentelor. Fiecare jucător decide strategic unde pe planşă vor fi localizaţi meseriaşii astfel încât să aibă acces la cât mai multe resurse pe de o parte, dar şi să fie la îndemâna celorlalţi jucători, pe de altă parte. E important să-ţi pui oamenii la dispoziţia tuturor pentru că prestarea de servicii se face contra vite – moneda de schimb din joc – iar vitele se folosesc pentru a plăti alţi meseriaşi sau pentru a-i angaja pe cei noi, iar şlefuitorul de diamante e al naibii de scump. Dar la fel de important va fi în a doua jumătate să fii printre primii care accesează preţioasele şi limitatele resurse, dar vom reveni asupra acestui aspect.

Pe lângă meseriaşi, mai avem specialiştii. Aceştia sunt puţini la număr, dar extrem de folositori în anumite contexte. Unii vor putea genera resurse suplimentare, alţii vor putea modifica peisajul astfel încât transportul bunurilor sau exploatarea resurselor să se realizeze mai eficient, iar alţii pur şi simplu vor genera vite.

Şi mai apoi avem zeii. Fiinţe capricioase şi extrem de puternice, aceştia vor denatura regulile jocului şi îi vor permite celui ce-i venerează beneficii dintre cele mai interesante. Dar să nu ne pierdem cu firea discutând abaterile de la reguli înainte de a aminti elementele inovatoare.

În primul rând, jocul se bazează pe conceptul de victory requirement (VR) care începe la valoarea 20 pentru toată lumea – trebuie deci să aduni exact atâtea puncte ca să câştigi – şi poate creşte până la maxim 40. Dar de ce ai vrea să te împuşti singur în picior şi să-ţi îngreunezi condiţiile de câştig? Pentru că fie nu ai de ales, fie aşa e cel mai rentabil. Fiecare meseriaş pe care îl angajezi să producă, fiecare specialist care lucrează pentru tine şi fiecare zeu căruia alegi să i te închini va aduce cu sine o creştere mai mică sau mai mare a ţintei finale. Vrei să ai o sursă constantă de vite? Costă VR+6. Vrei să ai un avantaj logistic? Costă VR+4. Vrei să exploatezi lemnul? VR+3. Şi aşa mai departe.

În al doilea rând, licitaţia de la începutul fiecărei runde pentru a stabili ordinea de joc presupune o redistribuire a vitelor între toţi jucătorii, indiferent de momentul în care aceştia decid să iasă din cursă. Nu intru în detalii despre modul de desfăşurare, dar merită să amintesc 2 aspecte: cu cât jocul se apropie mai mult de final, cu atât mai importantă va fi lupta pentru primul loc – şi cu cât mai aprigă va fi lupta pentru întâietate, cu atât mai multe vite se vor redistribui, deci cei cu venituri mici au şansa de a recupera teren în runda următoare… dacă o mai apucă.

În al treilea rând, avem un destul de complicat sistem de reguli logistice conform căruia meseriaşii principali trebuie să aibă acces exclusiv la resurse, meseriaşii secundari au acces la resurse şi la meseriaşii principali, iar monumentele au acces la meseriaşii de toate felurile. Nu vreau să descriu în detaliu tot sistemul pentru că lucrurile sunt destul de încâlcite şi nu îmi doresc o analiză a regulilor, dar e suficient să reţineţi că aici aveţi cele mai mari şanse să apară neînţelegeri cu privire la mersul jocului şi la eventualele strategii şi alegeri decisive. N-aş îndrăzni să spun că logistica devine intuitivă după mai multe partide, dar ajungi să te obişnuieşti cu cerinţele şi să iei decizii în consecinţă.

În al patrulea rând, avem monumentele care se ridică cu ajutorul bunurilor rituale create de meseriaşi. Un monument de nivel 1 se ridică gratis şi aduce 1 punct, dar cu oarecare limitări geografice. Un monument de nivelul 2 se ridică numai dacă la monumentul de nivel 1 se poate transporta un bun ritual şi aduce 3 puncte, un monument de nivelul 3 se ridică numai dacă la monumentul de nivel 2 se pot transporta 2 bunuri rituale diferite şi aduce 7 puncte… şi aşa mai departe. Dacă nu aţi uitat deja când am menţionat numărul de resurse diferite existente în joc, beculeţul aprins este un semn bun: e nevoie de 4 meseriaşi diferiţi pentru a ridica un monument la nivelul maxim, adică 5 – unde se primesc 21 puncte. Mai mult decât atât, e nevoie de 4 meseriaşi care să poată transporta la respectivul monument bunurile rituale.

Bineînţeles , lucrurile se vor complica sau simplifica de-a lungul jocului pentru că atunci când meseriaşii secundari îşi fac apariţia cei principali rămân şomeri; când un jucător construieşte în tura lui multe nivele de monumente şi epuizează temporar resursele de pe hartă, cei care îi succed nu vor avea prea multe opţiuni la îndemână; când un nou meseriaş mai ieftin îşi va face apariţia, investiţia în cel mai scump se va dovedi una ineficientă, dar poate inevitabilă… şi aşa mai departe.

Creatorii jocului susţin că fiecare zeu poate aduce câştigul şi pentru fiecare zeu există o contra strategie ce poate fi aplicată de ceilalţi pentru ca jucătorul ce l-a ales să nu ajungă prea uşor la final. De aici rezultă poate marele potenţial al jocului: cei 12 zei nu vor fi disponibili niciodată împreună ci numai în seturi de 8 şi de multe ori e bine să aştepţi să vezi ce fac ceilalţi jucători înainte să alegi cui te închini. Există combinaţii foarte puternice de specialişti, meseriaşi şi zei ce aduc un VR mare şi flux la fel de mare de resurse, dar se pot aborda şi strategii slim în care te adaptezi tactic tură de tură la ce au făcut ceilalţi şi ărofiţi de nişele ce apar. Evident, există şi căi de mijloc foarte elegante. Am participat la jocuri ce s-au încheiat în 6 runde şi 25 de puncte, dar am văzut şi partide lungi încheiate după lupte crâncene aproape de limita de 40.

Regulile sunt destul de complicate pentru durata de joc. Sunt multe subtilităţi şi detalii ce ţin de meseriaşi şi de transport, dar odată stăpânite partidele vor curge fără complicaţii. Curba de învăţare e destul de abruptă şi datorită numărului mare de strategii posibile generate de planşa modulară şi zeii disponibili. Dar dificultatea jocului nu e una de speriat, Antiquity – de exemplu – oferă mult mai multe provocări, dar şi frustrări.

Interacţiunea între jucători se manifestă puternic datorită licitaţiilor pentru ordinea de joc şi a resurselor limitate, atât pe planşă cât şi în afara ei – i-am amintit deja de prea multe ori pe celebrii meseriaşi, specialişti şi zei.

Norocul e inexistent, ceea ce face ca timpii de gândire să se prelungească uneori destul de mult. N-aş zice că apare temutul analysis paralysis pentru că opţiunile nu sunt covârşitoare, dar deciziile trebuie luate la momentul oportun şi în direcţia optimă.

Pe partea de fidliness vom avea ceva de furcă atât la setup, cât şi în timpul jocului, dar nici pe departe la fel de mult ca în alte jocuri create de cei doi olandezi.

În aceste condiţii, rejucabilitatea este foarte bună. Din punct de vedere tematic, alegerea a fost iarăşi una inspirată. Lucrurile stau foarte bine pe partea grafică şi, în afara componentelor generice de lemn, toate celelalte piese abundă de atmosferă tribală africană. Unii oameni s-au plâns că jocul ar fi de-a dreptul urât, eu sper că am reuşit să vă conving prin pozele alese că lucrurile stau tocmai invers – alte poze găsiţi şi aici. Graficianul Ynze Moedt mai poate fi admirat şi în Indonesia sau Greed Incorporated.

Jocul merge bine în 2 şi foarte bine în 3 jucători, dar e optim în 4. În 5 lucrurile se diluează cam prea mult, timpii de aşteptare cresc proporţional şi devine greu de urmărit totul.

Despre raportul preţ/calitate e greu să spun ceva de bine în condiţiile preţului de achiziţie amintit la început, aşa că zic doar it is what it is. Splotter Spellen este o companie mică ce-şi produce singură jocurile de mulţi ani şi în tiraje destul de mici şi 3 dintre acestea (Antiquity, Indonesia, Roads & Boats) vor sta încă multă vreme în top 200, nu am nicio îndoială. Alături de ele, The Great Zimbabwe este un joc cu design solid şi inovator, cu o grafică îndrăzneaţă şi care oferă multe satisfacţii iubitorilor de jocuri Euro de dificultate mare – şi care urcă încet dar sigur înspre top 500. Deci dacă buzunarul vă permite şi aţi avut experienţe pozitive cu celelalte jocuri amintite aici, nu aveţi motive să mai staţi pe gânduri.

Unul din cele mai bune jocuri ale lui 2012 şi, evident, foarte sus plasat în topul preferinţelor personale, TGZ primeşte un binemeritat 9.

Dacă v-a plăcut The Great Zimbabwe şi vreţi o experienţă mult mai complexă, Antiquity este prima recomandare. Atenţie mare însă, jocul este unul dificil, extrem de neiertător şi foarte fiddly. Veţi recunoaşte harta modulară, logistica deplasării pe hartă, lacurile şi licitaţiile de început de rundă.

Dacă vă plac civ-builders economice cu elemente de variable player powers, cu siguranţă veţi gusta Terra Mystica.

Oarecare paralele se pot face şi cu Origins: How We Became Human prin prisma licitaţiilor şi point to point movement.

În fine, dacă logistica transporturilor vă gâdilă în mod plăcut, Roads & Boats vă va oferi probabil multe satisfacţii.

Oricare v-ar fi preferinţele, nu uitaţi că e foarte simplu să vă comandaţi jocurile de la Regina şi Nebunul în timp scurt şi pe bani puţini.

Sursă foto: the great BoardGameGeek

Mai citește și:

3 Comments

  1. Ioana

    Mda. Data viitoare?:D

  2. Ioana

    N-am sa uit:D

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.