The New Era – Winter is coming to Neuroshima

Ignacy Trzewiczek şi-a format în scurta şi intensa carieră un stil foarte specific de a face jocuri. Simboluri din belşug, mecanici complexe cu multe interacţiuni, regulamente cu lipsuri şi nevoie stringentă de FAQ. Deh, trebuie să amintesc şi lucrurile negative ca să ştim de la bun început pe ce tărâmuri călcăm. Stronghold, Prêt-à-Porter, 51st State, The Convoy şi mai noul Robinson Crusoe, toate au avut parte de aceleaşi calităţi şi defecte. Designer-ul a venit cu idei interesante, le-a implementat într-o formă plină de imaginaţie, cu exces de simboluri şi apoi a rezultat un manual scris de oameni ce nu prea au de a face cu limba engleză sau cu user friendliness.

51st State se încadrează perfect în acest tipar şi are încă o problemă: cărţile cu lideri (foarte puternice, de altfel) sunt incluse în deck-ul central şi intră în joc aleator – motiv evident de nemulţumire pentru jucătorii ce preferă un gameplay echilibrat. Ignacy a plecat urechea la cârcotelile jucătorilor, a refăcut design-ul şi a publicat un an mai târziu The New Era, iar în 2012 expansiunea Winter. Să vedem deci cum stau lucrurile în prezent şi cum arată noul joc.

Avem de-a face cu un city builder futurist bazat pe cărţi – un tableau builder, cum ar spune unii – plasat în universul post-apocaliptic Neuroshima unde se mai desfăşoară alte boardgames şi RPGs – cel mai cunoscut e probabil Neuroshima Hex. Cărţile reprezintă locaţii diverse pe care jucătorii le pot încorpora în oraş şi se pot apoi folosi de diversele lor funcţii, le pot cuceri şi primesc instant un set de resurse sau pot începe relaţii de colaborare care aduc alte beneficii în fiecare tură. Fiecare locaţie se află la o anume distanţă de jucătorul ce o deţine în mână (1, 2 sau 3) şi această valoare va afecta uşurinţa cu care poate fi abordată, iar odată încorporată locaţia se va afla la altă distanţă de ceilalţi jucători (3, 4 sau 5) şi această valoare va afecta uşurinţa cu care aceştia pot stabili relaţii.

Avem de jonglat cu arme, combustibili, materiale de construcţie şi piese de rezervă. Avem omuleţi care pot fi trimişi la treabă pentru a obţine aceste resurse, pentru a le transforma în VPs sau pentru a executa diverse acţiuni. Dar poate cel mai interesant aspect din joc: avem de luat decizii în ce priveşte destinul fiecărei cărţi (încorporare, cucerire, colaborare) şi trebuie să stăm cu ochii mari pe ce fac ceilalţi jucători.

Există 5 facţiuni care vor împrumuta jucătorului ce le coordonează un stil propriu de joc. Unele sunt agresive şi mizează pe cucerire – inclusiv locaţiile încorporate de ceilalţi jucători pot fi atacate şi distruse. Altele se concentrează pe colaborare sau încorporare, iar altele sunt pur şi simplu echilibrate. E interesant să încerci de fiecare dată altă facţiune pentru că deciziile pe care le iei vor trebui să profite la maxim de avantajele ei, dar şi de cărţile pe care le primeşti. Luck of the draw e mitigat bine de cele mai multe ori pentru că poţi încorpora o locaţie cvasi-inutilă dar situată la distanţă 1, peste care să re-construieşti ulterior o locaţie ce-ţi foloseşte, dar care se află la distanţă foarte greu de atins – 3, de exemplu. În plus, poţi oricând să arunci 2 cărţi pentru a trage alta, dar foarte rare vor fi situaţiile în care vei dori să faci acest lucru pentru că de cele mai multe ori se pot obţine foloase din orice locaţie.

Adaptabilitatea este un alt factor foarte important pentru că numărul de runde este redus, limita cărţilor cu care poţi colabora este de numai 3 (+ alte 3 ce aparţin celorlalţi), iar cele 33 de VPs necesare victoriei se vor obţine destul de repede. Aceasta este condiţia de final şi poate cel mai enervant aspect al jocului: în fiecare trebuie să numeri câte VPs ai strâns pentru a vedea dacă ai atins pragul victoriei.

Fiecare rundă se desfăşoară după acelaşi tipic: se începe cu etapa de producţie şi colectare a resurselor, urmează o fază de explorare în care jucătorii obţin câteva cărţi (unele pe alese prin drafting, altele prin tragere din deck), apoi se continuă cu o suită de acţiuni prin care micul imperiu citadin futurist poate fi exploatat şi extins, se poate interacţiona cu oraşele celorlalţi jucători, iar la final se aruncă resursele nefolosite şi se numără VPs.

Suita de acţiuni este miezul jocului. Aici se încorporează locaţiile, se purcede la atac sau se trimit omuleţii la treabă. E foarte important să urmărim ce face fiecare jucător şi cum se pregăteşte pentru a putea iniţia fie colaborări cu locaţiile sale la momentul oportun, fie acţiuni defensive acolo unde e cazul. Eficientizarea e cheia succesului pentru că (aproape) nimic nu poate fi păstrat de la o tură la alta, dar mica aşezare va creşte constant şi va deveni tot mai eficientă. Şi tocmai când vei simţi că lucrurile merg cum nu se poate mai bine, jocul se va termina.

Laudele şi aprecierile pe care le pot aduce jocului sunt legate mai ales de modul ingenios de utilizare a cărţilor şi doza foarte serioasă de hand management pe care acest lucru o implică. Îmi place cum oraşul îmi creşte progresiv, îmi plac multele combos pe care le pot realiza, îmi plac interacţiunile dintre jucători. Deşi te poţi trezi cu o locaţie distrusă de atacul unui jucător, acest lucru se poate dovedi a fi un avantaj: pentru că la rândul tău vei obţine oarecare resurse din locaţia distrusă şi în locul ei vei putea plasa plătind numai o “cărămidă” orice altă locaţie îţi pofteşte inima – chiar şi una pe care nu ţi-o puteai permite anterior.

Grafica este şi ea reuşită şi legată foarte bine de temă, dar spaţiul care îi este alocat pe cărţi e mic, marea majoritate a suprafeţei fiind dedicată diverselor simboluri. Piesele de lemn şi carton nu sunt cine ştie ce, dar îmi plac mult planşele glossy ale fiecărei facţiuni.

Cărcotelile sunt legate de fiddliness – în timpul fiecărei ture numărul de tokens, resources şi meeples care se plimbă în toate părţile e semnificativ – şi de simbolistică – pe care aş categorisi-o drept atroce în anumite instanţe. The New Era nu este un joc pe care să mă apuc să-l explic cu drag şi nici unul care să mă satisfacă atunci când sunt începători la masă, dar este un joc pe care l-aş încerca cu multă plăcere cu cei care îl stăpânesc deja – aşa cum este şi cazul lui Race for the Galaxy. Numărul de jucători este de asemenea un factor ce limitează, optimul îl găsesc pe la 2-3 pentru că numărul de acţiuni disponibile şi timpul de gândire/aşteptare vor creşte pe parcursul partidei odată cu creşterea complexităţii oraşului.

În ce priveşte expansiunea Winter, părerile-mi sunt ambivalente. Pe de o parte salut revenirea liderilor şi gruparea lor pe o planşă specială împreună cu setul foarte strategic de cărţi ce permit iniţierea relaţiilor de cucerire şi colaborare. Salut de asemenea şi fixarea numărului de ture la 6, eliminarea pragului de 33 puncte şi, deci, necesitatea contabilizării lor în fiecare rundă. Pe de altă parte, însă, multe din locaţiile ce fac parte din expansiune cresc nivelul atrocităţii simbolistice. Un jucător versat nu va avea mari probleme în a descifra noile semnificaţii, dar să mă apuc să-i explic unui începător The New Era + Winter mi se pare un act de curaj. De mare ajutor vă va fi poate acest player aid întocmit de un om cu suflet mare de pe BGG, unde toate cărţile din joc şi expansiune sunt explicate.

The New Era este un joc adânc, analitic, destul de dificil, cu decizii grele şi interacţiuni multiple. Va cauza mici dureri de cap, va provoca AP, dar va aduce şi satisfacţii. Dacă vă simţiţi în elementul vostru jucând Race for the Galaxy sau Glory to Rome nu am cum să nu vă recomand şi jocul de faţă. Încercaţi să depăşiţi pragul celor 3-4 partide când simbolistica poate vă va copleşi ca să puteţi descoperi adevărata faţă a acestui city builder. Preţul de achiziţie este foarte decent pentru ce oferă, rejucabilitatea este foarte mare datorită facţiunilor (5 în New Era + 1 în Winter) şi datorită combinaţiilor de locaţii, interacţiunea între jucători este directă şi indirectă, subtilă şi interesantă.

Dacă vă place combinaţia hand management + city building vă recomand să încercaţi – în afară de cele două jocuri excelente amintite mai sus, RftG şi GtRLondon şi San Juan. Ambele sunt jocuri mai lejere, dar foarte interesante. La fel de interesante se vor dovedi poate şi Khronos şi Ginkgopolis unde, însă, focusul construirii oraşului se mută din zona proprie în zona comună. E posibil să găsiţi pe placul vostru chiar şi Blue Moon City sau Belfort deşi asemănările cu New Era sunt mult mai mici, dar cele 2 mecanici sunt prezente sub altă formă.

Tot din seria recomandărilor fac parte şi jocurile enumerate la începutul articolului şi create de Ignacy: StrongholdPrêt-à-Porter51st StateThe Convoy.

Alte recomandări ceva mai exotice, dar tot legate într-un fel oarecare de jocul analizat aici prin folosirea de mecanici comune ar fi 7 Wonders (card drafting + variable player powers) şi Android: Netrunner (hand management + variable player powers + science fiction).

Vă recomand de asemenea excelenta analiză făcută de Octavian pe forum a unor jocuri cu cărţi.

Nu-mi rămâne decât să vă îndrum înspre Regina şi Nebunul de unde puteţi obţine atât jocul, cât şi expansiunea.

Sursă foto: futuristul BoardGameGeek

Mai citește și:

3 Comments

  1. VickdaReaper

    Inca nu m-am decis daca extensia Winter imbunatateste sau nu jocul de baza (i.e. The New Era). Personal cred ca utilizarea extensiei implica un trade-off. Si prin asta vreau sa spun ca:

    Fara extensia Winter, a juca The New Era inseamna o cursa catre cele 33 de puncte, cursa in care nu ti se permite sa faci o planificare de foarte lunga durata, dar in care va trebui sa fi mai atent la ce fac ceilalti pentru a ii impiedica sa beneficieze de carti care aduc multe VP-uri. Pe scurt, jocul depinde destul de noroc, in sensul ca trebuie sa ai sansa ca sa-ti vina carti ce iti aduc puncte.

    Cu extensia Winter, a juca The New Era inseamna a face cat mai multe combinatii intre cartile existente, a spera sa iti vina cartile care intra in combinatiile anterior mentionate si a lovi adversarul la cartile de legatura, cele care fac ca motorul lui economic sa produca si mai multe puncte. Desi pare optiunea mai buna, dezavantajul major al jocului cu Winter este durata mult mai lunga de joc. (6 runde cu ceva mai multe optiuni fata de 4, poate 5 runde, dar cu mai putine optiuni, fie ele carti sau actiuni).

    • Spot on, Vick! Ai reuşit să surprinzi foarte bine diferenţa între cele două opţiuni. Ultima partidă am câştigat-o cu un scor de aproximativ 55-30 pentru că adversarul meu nu a reuşit să-mi distrugă la timp cărţile cheie, sursele “grase” de VPs.
      Despre creşterea duratei de joc nu ştiu ce să spun. În 4 runde nu am reuşit niciodată să termin jocul de bază, media cred că s-a situat tot timpul în jurul cifrei 6. Timpul pe care eventual îl câştigi dacă ai juca numai 5 runde fără expansiune poţi considera că se pierde numărând VPs între runde. :)

      • VickdaReaper

        Eu as tine scorul la sfarsit de runda si in jocul cu Winter, ca sa vad care e diferenta intre jucatori si sa nu stau de fiecare data sa numar punctele celorlalti. :)

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.