The Princes of Machu Picchu – impresii după primul joc

Rondelul e bun, chiar foarte bun. Cât de bun?? Păi din punct de vedere al performanţelor avem Imperial, Navegador şi Imperial 2030 împrăştiate de-a lungul a vreo 15-16 poziţii în top 60 BGG. Imediat sub poziţia cu numărul 200 mai e şi Antike şi umpic mai jos stă şi Hamburgum. Din punct de vedere a frumuseţii jocului şi a libertăţii de mişcare, rondelul e foarte versatil. Mac Gerdts s-a “jucat” şi cu războiul, dar şi cu mecanismele economice, iar spectrul alegerilor pentru jucător e deopotrivă foarte bogat şi agonizant.

În 2008 Mac a hotărât să se “joace” şi cu altceva. Mecanismul alegerilor din The Princes of Macchu Picchu aduce puternic aminte de rondel, dar e în acelaşi timp diferit de acesta şi foarte potrivit pentru tema aleasă, oferind jucătorilor aceleaşi alegeri dificile într-un context ce pare mai puţin familiar – asta dacă eşti fan Mac Gerdts şi ai jucat tot ce a făcut designer-ul german de-a lungul timpului.

Jucătorii sunt prinţi incaşi care încearcă să devină cât mai prosperi de-a lungul rundelor de joc reprezentate de cicluri zi-noapte. Ei vor cultiva câmpuri de coca şi vor creşte lame, se vor ocupa de olărit şi ţesut, dar vor vizita şi templele încercând să cumpere cu sacrificii bunăvoinţa zeilor pentru bunăstarea poporului.

Tema este foarte interesantă şi foarte prezentă peste tot în joc. De la piesele de lemn şi elementele grafice de pe cărţile de joc, până la harta regiunii în care se afla odinioară oraşul Macchu Picchu.

Nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit că planşa de joc reproduce cu mare fidelitate topografia zonei din preajma văii Urubamba din Peru. Cât despre acurateţea istorică, se pare că Mac Gerdts a îndrăznit să “denatureze” puţin realitatea consemnată. Deşi spaniolii nu au reuşit să descopere în invazia lor oraşul situat la 2.500 metri altitudine, una din condiţiile de terminare a jocului înseamnă victoria conchistadorilor şi calcularea scorului va fi diferită.

Revenind la joc, hai să vorbim puţin despre ce se întâmplă pe partea de gameplay. Pentru că avem de a face cu un worker placement, fiecare jucător va avea la început un set de incas, muncitori ce pot fi trimişi să facă diverse activităţi. Cea mai mare parte a planşei de joc e împărţită în mai multe zone cu caracter productiv, astfel că incas plasaţi acolo vor recolta coca şi porumb, se vor îndeletnici cu olărit şi activităţi de ţesătorie, dar şi cu creşterea lamelor. Nu Gillette, nu Wilkinson, ci aceste lame:

Pentru că e nevoie de diverse combinaţii de resurse în diversele situaţii generate de joc, există şi o piaţă care aduce în prim plan caracterul economic al jocului. Cum incaşii habar nu aveau de conceptul de bani (ce vremuri, dom’le… ce vremuri!) tranzacţiile vor fi evaluate în porumb. Preţul fiecărui bun vehiculat va putea fi speculat şi va varia între 3 şi 6 unităţi de porumb. Nu ştiu dacă aceste relaţii de troc chiar au avut sens şi corespondenţă în universul Inca, dar în joc lucrurile se leagă foarte bine.

Resursele vor fi necesare în temple pentru a obţine bunăvoinţa zeilor. Pentru diverse combinaţii de materiale vom obţine favoruri de la cele 3 temple din joc (Soare, Pumă şi Acvilă) prin bunăvoinţa virginelor sau a preoţilor:

Vizitând apoi templele vom putea sacrifica lame pentru a face câțiva pași în ascensiunea pe muntele sfânt. Aceste pelerinaje sunt de fapt scopul principal al jucătorilor, pentru că fiecare ascensiune completă va duce la obţinerea unui bonus care va genera la final puncte, valorificând eforturile antreprenoriale ale jucătorilor.

Practic, aceste bonusuri sunt multiplicatori ale construcţiilor executate şi ale favorurilor achiziţionate, jucătorii fiind obligaţi din mers să-şi schimbe şi strategiile pentru a se adapta cărţilor primite. Pentru că dacă la început ai nevoie de toate resursele, spre final vei dori să te specializezi pe numai cele 2-3 pentru care ai obţinut cărţi potrivite. Cărţile bune sunt însă greu de găsit şi va fi nevoie să urcăm de mai multe ori pe munte pentru a avea la sfârşit cea mai bună selecţie de bonusuri şi combinaţia optimă de construcţii care să aducă maximul de puncte.

Pe ansamblu, jocul îmi place mult. Mac Gerdts s-a îndepărtat puţin de rondelul pe care îl iubeşte atât de mult pentru a experimenta cu o mecanică ce e foarte asemănătoare: în loc să ai de ales între oricare din următoarele 3 poziţii de pe rondel, ai de ales între oricare din zonele adiacente celei în care pionul care te reprezintă se află deja. Şi cum zonele nu sunt nici foarte multe şi nici foarte răsfirate, vei avea tot timpul multe opţiuni bune la un pas. În plus, oricând te poţi folosi de o lamă pentru a călători înspre oricare altă zonă de pe hartă cu viteză adecvată copitelor fragile şi terenului muntos.

Îmi place mult şi corelaţia foarte reuşită dintre adevărul istoric şi topografia locului suprapuse peste mecanicile de joc. Sunt destul de rare cazurile în care domnii game designers studiază cu sârg istorie şi geografie pentru a oferi publicului o experienţă cât mai aproape de ce s-a întâmplat de fapt în trecutul de mult apus. De aceea îl apreciez foarte mult pe domnul Gerdts, la fel cum îl apreciez şi pe domnul Wallace.

Şi îmi plac foarte mult componentele, în special piesele de lemn care sunt foarte plăcute la vedere şi la pipăit. Jocul primeşte astfel o tentă foarte veselă şi jucăuşă care, deşi nu e în ton cu seriozitatea istoriei, gravitatea sorţii incaşilor şi complexitatea mecanicilor de joc, reuşeşte să binedispună şi să atragă vizual jucătorii prinşi în goana brutală după sacrificii de lame.

The Princes of Macchu Picchu, un joc pe care vi-l recomand cu căldură şi pe care îl puteţi comanda de la Regina şi Nebunul.

Sursă foto: BoardGameGeek

Mai citește și:

5 Comments

  1. suf

    Frumos jocul. Un Gerdts poate o idee mai usurel care mi-a placut. Ma intreb cum de are asa mica nota BGG.

    • Am impresia ca lumea judeca jocul asta prin prisma Antike, Imperial, Navegador. Si cum nu se ridica la inaltimea celor 3 mentionate, designer-ul a fost sanctionat desi jocul este foarte bun. Eu sunt convins ca primea o nota mult mai mare daca nu era semnat de Gerdts.

  2. Eu cred ca problema jocului asta este ca a aparut imediat dupa Agricola si la descrierea scurta pare avand aceeasi mecanica si tematica. Si imi amintesc ca acum vreo doi ani cand mi-am comandat prima data un boardgame si imi doream ceva cu resurse si plantatii si crescut animale eram in dubii intre Agricola si The Princes of Machu Picchu si l-am ales pe primul pentru ca toate site-urile il laudau. Si daca intr-o zi am chef de cultivat, arat si crescut animale nu cred ca as convinge pe cineva sa jucam altceva decat Agricola …

    • Singurul element comun intre cele 2 jocuri e mecanica de worker placement. Altfel, The Princes of Machu Picchu e mai bogat din punct de vedere mecanic si mai interesant din punct de vedere tematic. Eu zic sa-l incerci totusi si sa nu te limitezi numai la Agricola. :)

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.