The Speicherstadt este un joc publicat de Z-Man Games în 2010 după un design de Stefan Feld şi cu ilustraţii făcute de Michael Menzel (ieeeee!) şi Harald Lieske (meh…). Doi până la cinci jucători se vor înfrunta în zona comercială a portului din Hamburg timp de aproximativ 45 minute într-un joc uşurel de licitaţie care este uşor de învăţat şi care oferă profunzimi strategice surprinzătoare pentru dificultatea estimată de numai 2.3.
(click pe imagini pentru o versiune mai mare)
Jocul se desfăşoară în 4 faze care nu sunt neapărat delimitate fizic, numai prin literele de pe spatele cărţilor care corespund celor 4 anotimpuri, după cum arată şi desenele:
Planşa de joc ilustrează, cum spuneam, portul – iar în acesta vor ancora rând pe rând n+1 cărţi, unde n este numărul de jucători.
Cărţile sunt de mai multe feluri, toate foarte frumos ilustrate de Menzel, şi ele vor permite jucătorilor achiziţionarea de bunuri:
Vânzarea de bunuri diverşilor comercianţi:
Îndeplinirea unor contracte de livrare de marfă:
Strângerea de puncte sau bani:
Respectiv recrutarea de pompieri:
Mi s-a părut şi mie ciudat, dar uite că chiar aşa stau lucrurile. Se pare că incendiile izbucnesc destul de des în porturi, aşa că e bine să ai la îndemână nişte oameni pricepuţi cu cască roșie… şi multă apă.
Incendiile vor începe să apară din faza B şi ele vor penaliza pe jucătorii slab protejaţi, respectiv îi vor recompensa pe cei prevăzători.
Toate cărţile de care am vorbit se achiziţionează prin licitaţie, iar sistemul este unul destul de ingenios. În fiecare tură fiecare jucător va avea la îndemână 3 meeples cu care să liciteze plasându-i câte unul pe planşă deasupra cărţii dorite. La finalul fazei de licitaţie fiecare carte va avea în dreptul ei mai mulţi meeples, iar numărul acestora este de fapt preţul cărţii:
Jucătorul negru va avea opţiunea să cumpere cartea cu 5 bani sau să renunţe. Dacă o vrea, atunci va plăti preţul şi o va însuşi. Dacă nu o vrea sau nu o poate plăti va ieşi din licitaţie, valoarea cărţii va deveni 4 şi jucătorul portocaliu va avea şansa să o cumpere:
Jocul continuă în acest fel în fiecare rundă pentru fiecare carte până când toate au fost cumpărate – sau li s-a dat discard din lipsă de interes. La final fiecare îşi numără punctele şi cel mai bun docher comerciant care a ştiut să se protejeze de incendii e declarat câştigător.
De ce îmi place jocul?
Pentru că licitaţia e bine gândită, banii sunt puţini în joc şi preţul cărţilor se modifică mult în timpul unei runde de joc. Se pot face speculaţii, se pot încurca planurile celorlalţi, se pot face chiar şi calcule complicate care să ne avantajeze – în special în ce priveşte cărţile din extrema dreaptă din fiecare rundă care nu vor mai putea fi cumpărate din cauza lipsei de bani.
Căci banii sunt puţini tot timpul, nu ţin minte să fi avut vreodată mai mult de 4 în condiţiile în care preţul fiecărei cărţi varia între 1 şi 5. Ah, banii, da! Îmi plac şi banii:
Fisa aceea chiar e de metal şi e first player marker.
Îmi place grafica de pe cărţi şi îmi place că în peisajul gateway games a apărut încă unul cu multă interacţiune care să înlocuiască cu succes de-acum prăfuitele Ticket to Ride, Catan, Carcassonne, etc…
Îmi mai place şi cutia de format mic şi preţul prietenos cu care îl găsiţi la Regina & Nebunul.
E ceva ce nu-mi place? N-aş putea spune asta, dar jocul fiind unul de dificultate scăzută nu îl voi juca prea des (aviz jucătorilor cu preferinţe “grele”), însă l-aş pune pe masă de fiecare dată când am de a face cu începători sau oameni care preferă jocurile mai uşoare.
Sursă foto: arhiva personală
E destul de incorect sa numesti jocul acesta ca fiind de licitatie, deoarece mecanismul nu este de tipul “cine da mai mult, ia cartea”, ci este, mai degraba, de tipul “ai prima optiune de a cumpara, dar esti dispus/ai banii sa dai atat?”
Iar tocmai aceasta mecanica face ca jocul sa fie mult mai dinamic decat te-ai astepta la prima vedere. Si-l face sa fie mult mai interesant ca gateway decat unele dintre solutiile… “clasice”.
Totusi, as vrea sa punctez faptul ca nu este un joc in care sa faci multe lucruri si in care sa ai o sumedenie de oportunitati. Imi aduce oarecum aminte de Saint Petersburg, deoarece este un joc in care incerci sa scoti maximul din ceea ce ti se ofera si in care trebuie sa speculezi cat mai bine resursele pe care le ai. Totusi, este un joculet foarte interesant…
Ai și tu partea ta de dreptate, Vick, dar orice mecanism în care se pornește de la un preț mic și jucătorii îl tranformă prin participări succesive într-un preț mare – e o licitație. Cazul special al lui Speicherstadt e mai iertător, nu ești obligat să plătești prețul la care s-a ajuns (tu nefiind poate cel care a cauzat creșterea prețului, ci doar primul intrat în horă). Îmi place felul în care licitațiile tind să evolueze de la “cine dă mai mult” la “cine poate plăti mai mult”și DA, jocul ăsta oferă multe decizii interesante și foarte strânse pentru dificultatea redusă pe care o are.