Trambahn – and so, the Lost Cities are dead

În mod normal e dificil să faci un joc lejer strict pentru 2 jucători care să se bazeze pe hand management. Star Realms ar fi un exemplu bun, Battle Line un altul. Lost Cities e aproape un clasic, iar Morels de-abia se atinge de mecanică – predomină mai degrabă set collection. Și lista se cam oprește aici. Celelalte jocuri cu o implementare bună pe hand management sunt fie pentru mai mult de 2 jucători, fie dificultatea tinde să crească (sau ambele afirmații sunt adevărate).

Trambahn e un joc creat de Helmut Ohley (cunoscut pentru Russian Railroads, Poseidon, 1880, 1844, 1848) în 2015, ilustrat de Klemenz Franz cu ajutorul imaginilor oferite de muzeul tramvaiului din Munchen. Jocul face parte alături de Patchwork, Hengist, Gold Ahoy, Le Havre: The Inland Port și Agricola: All Creatures Big and Small din seria jocurilor pentru 2 jucători publicate de Lookout Games în germană și Mayfair Games în engleză.

Jocul se bazează pe 4 seturi de câte 28 cărți identice ce reprezintă stații de tramvai în culori diferite. Avem câte 3 exemplare numerotate de la 2 la 9 și câte 2 exemplare de 1 și 10. Scopul jocului este să formezi seturi de astfel de stații de aceeași culoare care să aducă cât mai multe puncte în cele 10 runde de scor.

La începutul jocului se așează în mijlocul mesei cele 4 terminale unde se vor aduna pasagerii și se ordonează crescător deck-ul din care se pot cumpăra trenurile. Trenurile reprezintă de fapt multiplicatori pentru seturile de stații, cele mai ieftine multiplicând cu 2 numărul de puncte, iar cele mai scumpe cu 4.

Fiecare carte din cele 112 poate fi jucată în unul din trei feluri:

  • Ca o stație într-un set de aceeași culoare și în ordine ascendentă a numerelor – salturile peste numere sunt permise.
  • Ca un pasager într-un terminal.
  • Ca 1.000 mărci în pușculiță.

Fiecare modalitate de a juca aceste cărți este importantă pentru că:

  • Seturile de stații aduc puncte de victorie la scoring. Cu cât un set are mai multe stații și de valoare mai mare (de la 1-5 = 1 punct, de la 6-9 = 2 puncte, 10 = 3 puncte), cu atât mai mare va fi scorul. Dar un set început de la numărul 5, de exemplu, nu va putea să crească prea mult. În schimb, un set început de la numărul 1 are posibilitate de dezvoltare, dar aduce puține puncte înainte de a ajunge la stațiile cu număr 6 sau mai mare. Jucătorii pot adăuga oricâte stații la oricâte trenuri pe tura lor.
  • Pasagerii din terminale funcționează ca triggers pentru rundele de scoring. Atunci când cel de-al patrulea pasager e adăugat pentru o culoare jocul se oprește, ambii jucători calculează scorul pentru acea culoare și apoi pasagerii pleacă în discard.
  • Banii sunt importanți pentru că se folosesc la cumpărarea de trenuri. Primele trenuri intrate în joc costă 5.000 și au un multiplicator x2, trenurile intermediare costă 10.000 și au multiplicator x3, iar cele de final costă 15.000 și au multiplicator x4. Un set de stații nu poate rămâne pe masă la finalul turei dacă nu are un tren, iar fiecare set poate face parte din mai multe runde de scoring în timpul jocului în funcție de pasagerii care se adună la terminal.

Fiecare rundă se desfășoară după un grafic trasat clar pe 2 player aids: mai întâi, jucătorii sunt obligați să joace 1 sau 2 pasageri; apoi ei pot adăuga oricâte stații la seturile existente sau pot crea seturi noi; apoi pot decide câte cărți se vor transforma în bani; iar la finalul turei pot cumpăra trenuri pentru seturile de stații ce nu au unul.

Totul pare foarte simplu, dar jocul ne pune în situația de a decide fiecare carte jucată. Dacă vreau să fac scoring des pe roșu, de exemplu, va trebui să joc pasageri roșii – dar asta înseamnă că nu îi adaug la trenurile existente ca să-mi măresc scorul. Dacă ambii jucători colectează aceleași culori, atunci lupta va fi strânsă pentru cărțile de valoare mare care sunt rare. Dacă am un 5 și un 7 în mână e mai rentabil să le joc în succesiune sau e mai bine să aștept să vină și cartea de 6?

Strânsul banilor e la rândul ei o acțiune cu dichis pentru că atunci când deck-ul central se epuizează noul deck se va forma din pasagerii plecați din stații, banii folosiți pentru cumpărarea trenurilor și jumătate din banii acumulați de jucători. În condițiile în care fiecare tură începe cu 6 cărți în mână va fi destul de greu să strângem cei 15.000 necesari unui tren mare – și asta înainte ca deck-ul să se termine și să ne ia “impozit”.

Ultimul detaliu pe care vreau să-l amintesc este legat de cărțile joker. Ele sunt 8 la număr și nu au valoare de puncte, rolul lor fiind să crească lungimea trenului. Un tren care ajunge la 8 stații inclusiv jokers primește imediat un scor bonus (valoarea curentă a trenului) ce se calculează în plus alături de cele 10 implicite.

Trambahn reușește un echilibru destul de bun. Regulile sunt simple, deciziile sunt interesante. În plus, există o tensiune ce îmi place mult legată de apropierea finalului partidei: atunci când mai rămân doar 3-4 runde de scor va începe o cursă pentru a împinge în față culorile preferate, mărind în același timp numărul stațiilor pe care e evident că oponentul va dori să marcheze puncte. Cutia e mică și portabilă, prețul e decent, ilustrațiile sunt reușite, rejucabilitatea e bună. Există și o doză de agresivitate mocnită, dar gameplay-ul nu e dur.

Dacă ar fi să-l compar cu celelalte jocuri din serie aș zice că e unul din cele mai bune. Agricola și Le Havre în varianta restrânsă nu mi-au plăcut, prefer să joc versiunile originale. Patchwork e mult mai light, iar Hengist pare să fie destul de dependent de noroc.

Avem deci un căștigător în această nișă, ba chiar un joc ce a înlocuit Lost Cities în colecția unora. Nota 8 și recomandarea de a-l avea pe raft dacă vă jucați des în doi.

Cheers!

Mai citește și:

Leave a Comment