Triunghiul promisiunilor neîmplinite – impresii despre Nations, Targi, It’s Alive

Anul acesta am decis să schimb puţin formatul prezentării de impresii de început despre jocuri. Motivaţiile sunt multiple. În primul rând, o dată pe lună e cam rar. În al doilea rând, în 2013 am jucat în medie 10 jocuri noi în fiecare lună şi unele informaţii riscă să fie trecute cu vederea de cititori datorită numărului mare de titluri înşirate într-un singur articol – sau chiar de mine din dorinţa de a nu depăşi o oarecare lungime a articolului. În al treilea rând, uneori e amuzant să încerci să grupezi jocurile nou încercate în diverse “triburi” sau grupuri de apartenenţă inventate ad-hoc.

Astfel că în primul articol din această serie voi prezenta 3 titluri ce m-au dezamăgit mai mult sau mai puţin. Pe două dintre ele le aşteptam cu sufletul la gură, al treilea l-am jucat mai degrabă din lipsă de activitate. Şi astfel mi-am dat seama că sunt note de 5-6 pe care le dau cu indiferenţă, dar sunt şi note din aceeaşi zonă pe care le acord cu foarte multe sentimente la mijloc, asemeni unui trântit de receptor de telefon din era analogică. Pentru că nimic nu e mai supărător decât să descoperi încă un joc ce nu poate să depăşească mediocritatea.

E probabil de prisos să adaug că aceste păreri nu reflectă caracteristici obiective ale jocurilor analizate, ci doar opinii personale după 1-2 partide, filtrate prin sita celor 400 de jocuri diferite şi 1600+ partide jucate în ultimii 3 ani. Sunt doar un euro gamer ce crede că dorinţa oamenilor de a citi opinii despre jocuri încă mai există.

Nations (nota 5)

Nations a promis marea cu sarea de la primele apariţii pe BGG. Un joc de strategie la crearea căruia însuşi Vlaada Chvátil a contribuit cu sugestii, Nations e menit să fie civ builder-ul accesibil celor care nu gustă Through the Ages cu toate ale sale “defecte”: regulament stufos şi greu de digerat, durată foarte mare a partidei, curbă extrem de abruptă de însuşire a strategiilor, fiddliness pronuţat la nivel de componente şi abstractizare maximă pe partea de gameplay. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, Through the Ages are un singur defect: e aproape imposibil să-l joci în 4 datorită timpilor de aşteptare ce devin tot mai lungi pe masură ce jocul avansează. Dar asta nu m-a împiedicat să-i dau 10 considerându-l o piatră de hotar în peisajul jocurilor moderne şi poate cel mai bun joc de strategie creat vreodată.

Să vedem ce şi-a propus Nations şi ce a reuşit să realizeze.

Din punct de vedere al regulilor lucrurile stau destul de bine. Lecturarea manualului va permite imediat pornirea jocului şi nu există neapărat nevoia de a juca mai întâi un Basic Game precum în TtA. Buba e ca setul de reguli are destul de multe scăpări şi astfel a fost nevoie de un FAQ destul de stufos şi în continuă actualizare. http://www.boardgamegeek.com/filepage/96855/faq-official

Durata unei partide în condiţiile în care toată lumea e familiară cu regulile nu ar trebui să depăşească 30 de minute pe jucător. TtA se mândreşte cu aproximativ 90 de minute pe acelaşi jucător, deci încă un lucru bun de remarcat dacă durata lungă a partidei vă apasă pe creier sau pe vezică.

Pe partea de gameplay, jocul este clar inspirat de TtA, dar modificările aduse îl îndepărtează atât de mult încât îmi vine greu să cred că aceiaşi oameni care vor aprecia TtA pentru aceleaşi motive ca mine îi vor acorda lui Nations o notă mare. Iată o listă a celor mai importante deosebiri:

  • Nu toate cărţile vor apare în fiecare joc.
  • Nu există o delimitare clară a acţiunilor civile de cele militare, respectiv a cărţilor în decks separate.
  • Numărul de runde este fix şi stabilit la 8 cu scoring intermediar după fiecare 2.
  • Evenimentele nu sunt jucate de către jucători, ci vin aleator din deck.
  • Nu se mai luptă pentru supremaţie culturală, ci pentru VPs; cultura e doar o resursă alături de piatră, bani şi mâncare.
  • Nu se mai generază ştiinţă pentru avans tehnologic şi nu se mai urmăreşte nivelul de fericire al populaţiei, există doar un indicator al “echilibrului” naţional.
  • Tablourile jucătorilor au o structură fixă şi număr limitat de locaţii pentru cărţile achiziţionate.
  • A dispărut conceptul de acţiune civilă/militară, la fel cum a dispărut şi forma de guvernământ.
  • Nu se mai pot face pacturi, agresiuni, sistemul militar e simplificat la maxim şi războaiele sunt extrem de generice: oricine poate ataca pe toată lumea.

Ce înseamnă toate aceste lucruri pentru jucătorul doritor de o experienţă strategică bogată? Că nu va găsi în Nations ce îşi doreşte. Pentru că nu toate cărţile intră în joc, nu vei avea nicio şansă să planifici ceva cu 2-3 runde înainte, ci va trebui să te adaptezi la realitatea curentă a tabloului de cărţi. Pentru că evenimentele apar aleator, nu vei avea niciun indiciu despre natura lor, ci jocul îţi va oferi o rundă în care să te aliniezi la cerinţele evenimentului – de multă ori în flagrantă contradicţie cu ce îţi doreşti să realizezi în runda cu pricina datorită cărţilor ce pot fi achiziţionate. Pentru că acum ai mai multe resurse de care să te îngrijeşti şi mai puţine posibilităţi de a o face, lucrurile au devenit mai complicate şi mai diluate în acelaşi timp.

Numărul mic de runde din Nations nu aduce cu sine sentimentul de creştere economică sau civilă/militară pe care îl simt în Through the Ages unde plec la drum cu bocceaua pe băţ şi ajung să generez 15 unităţi de ştiinţă şi 20 de cultură în fiecare rundă aproape de finalul jocului, sau am o armată ce îmi permite războaie care ameninţe să schimbe complet situaţia scorului. Tabloul mic şi pricăjit de la începutul jocului nu poate prevesti cum va arăta civilizaţia mea la finalul partidei şi ce decizii voi lua în multele momente decisive. În Nations în schimb nu am decât de ales dacă umplu sau nu cele 12-13 locuri disponibile.

Pe ansamblu, Nations este o experienţă extrem de tactică unde fiecare decizie trebuie luată în contextul rundei respective şi unde nu poţi să planifici nimic în avans. Analizezi cerinţele evenimentului curent şi implicaţiile neîndeplinirii lui, decizi ce cărţi ai vrea să achiţionezi şi apoi decizi cum plimbi omuleţii producători dintr-o parte în alta pentru a genera mai mult dintr-o resursă şi mai puţin din alta. Asta e tot. Duse sunt deciziile agonizante legate de împărţirea celor 5 acţiuni civile în 8 activităţi critice, toate importante pentru runda curentă şi cele viitoare. Dusă este eleganţa abstractizării producţiei de resurse ce poate fi eficientă sau poate scârţâi şi genera corupţie. Duse sunt războaiele epice pe care le pregăteşti timp de câteva runde şi le declanşezi la momentul oportun.

Iar la nivel de componente lucrurile sunt la fel de triste. Cărţile sunt slabe calitativ şi ilustraţiile nu impresionează cu nimic. Planşele jucătorilor sunt subţiri, piesele de carton folosite pentru resurse sunt ca nuca’n perete, iar cutia e pe două treimi goală. Cu toate astea, la cum stau lucrurile acum în top BGG nu m-aş mira ca pentru mulţi Nations să fie jocul anului şi cea mai interesantă experienţă strategică cu care s-au întâlnit în ultima vreme. Pentru mine este însă un joc cel mult mediocru ce nu am de gând să-l mai încerc decât dacă oameni foarte dragi mie vor insista să-i mai dăm o şansă. Through the Ages rămâne în continuare punctul de referinţă pentru civ builder-ul modern pe masa jucătorului ce nu se teme să petreacă 5 ceasuri construind o experienţă memorabilă şi de proporţii.

Targi (nota 6)

Targi a apărut iniţial exclusiv în limba germană şi dependenţa de text l-a făcut multă vreme inaccesibil unei bune părţi a comunităţii de jucători ce aşteptau cu sufletul la gură noul titlu din seria “Kosmos two player”. Nominalizările la Spiel des Jahres şi International Gamers Award nu au făcut decât să-mi sporească interesul, iar apariţia cu mare întârziere a versiunii Z-Man în limba engleză s-a lăsat îndelung aşteptată. Când am reuşit într-un final să-l pun pe masă după mai bine de un an de aşteptare, m-am dezumflat ca un balon ce face cunoştinţă cu o ţigară aprinsă.

Am fost foarte plăcut impresionat de calitatea componentelor şi de partea grafică. Acţiunea jocului petrecându-se în deşert, abundenţa de tonuri în culoarea nisipului e bine venită. La fel cum foarte reuşit e contrastul ilustraţiilor viu colorate ce sugerează oaze abundente şi rute comerciale îmbelşugate, precum şi forma tokens ce reprezintă VPs şi first player marker.

Interesantă este şi mecanica jocului şi modul de folosire al cărţilor: într-un cadru fix format din 16 border cards se dă lupta pentru 4 resurse care vor permite achiziţionarea de triburi ce se afiliază tablourilor celor 2 jucători. În fiecare rundă jucătorii plasează alternativ câte 3 meeples pe border cards, intersecţia acestora în zona centrală determind cărţile cu care jucătorul poate interacţiona – generare de resurse sau achiziţionare de triburi. Triburile se adună într-o matrice de 3 linii şi 4 coloane, completarea ei de către unul dintre jucători semnalând finalul partidei. Punctele se pot obţine din mai multe locuri: din triburi, din conversia resurselor sau din obţinerea de patterns în tabloul personal.

Ce nu mi-a plăcut a fost aspectul profund tactic, dependenţa de noroc şi avantajul mare de care beneficiază primul jucător în fiecare rundă.

Ordinea în care resursele şi triburile vor apare e necunoscută, de aici şi imposibilitatea formării unui plan pe termen lung. Cum două din border cards dau posibilitatea de a trage cărţi din cele 2 decks şi de a le utiliza pe loc, poţi avea şansa să nimereşti lucruri extrem de interesante, la fel cum poţi să nu ai parte de nimic util. Iar din punct de vedere al arborelui decizional, lucrurile se prezintă cam aşa: primul jucător are de ales pentru primul meeple din 11 poziţii, al doilea jucător ramâne cu 9-10, apoi primul alege din 7-9, apoi al doilea din 5-7 – iar ultima plasare va fi aproape întotdeauna forţată pentru cel de-al doilea jucător ce nu mai poate alege decât din 1-3 cărţi.

Sunt sigur că unele cupluri de jucători vor găsi în Targi o experienţă interesantă, frumos ilustrată şi cu suficiente provocări strategice. La fel cum sunt convins că pentru alţii jocul se va dovedi neinteresant şi vor prefera să rămână în continuare la Jaipur ori Lost Cities, ca să nu mai vorbesc de Battle Line, Morels sau Famiglia, jocuri de cărţi mai bune din punctul meu de vedere.

It’s Alive (nota 5)

Ultimul titlu despre care vreau să spun câteva cuvinte este It’s Alive, un set collection bazat pe licitaţii publicat în 2007 şi care a primit de curând şi versiunea pentru Android.

Jucătorii “construiesc” monştri din bucăţi de corp uman (torso, cap, inimă, creier, braţe, picioare) încercând să profite de preţuri bune sau lipsa de bani a adversarilor. În tura sa fiecare jucător trage o carte din deck pe care o poate folosi pentru a-şi completa monstrul sau o poate vinde la jumătate din preţul afişat sau o poate scoate la licitaţie pentru a obţine fie un preţ de achiziţie mai mic pentru sine, fie o sumă mai mare de la ceilalţi jucători. Primul care reuşeşte să adune toate cele 8 piese componente câştigă. Dichisul e că din când în când din deck vor ieşi cărţi wild ce pot fi folosite drept orice sau ţăranii din satul învecinat se vor revolta şi vor pretinde sume de bani de la jucătorul care i-a înfuriat cu experimentele sale necurate.

Pe ansamblu, jocul este destul de simplu şi poate fi un companion bun în grupurile ce preferă experienţe lejere. Grafica e amuzantă şi licitaţiile pot fi distractive, dar acest tip de mecanici nu mai sunt în ultima vreme sus în lista mea de preferinţe. De ce m-a dezamăgit It’s Alive dacă nu aveam nicio aşteptare de la el? Pentru că tema aleasă are potenţial şi se puteau realiza multe pe marginea ei, în schimb rezultatul este mai degrabă plictisitor. Iar set collection pe bazat pe licitaţii se face nult mai bine în Modern Art, Ra sau Biblios.

Nations şi Targi se găsesc în oferta Regina şi Nebunul şi ar putea fi exact jocurile pe care le căutaţi de multă vreme.

Sursă foto: BoardGameGeek

Mai citește și:

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.